Interviu cu Filostenie și Agir – Lumi paralele (prima parte)

Interviu cu Filostenie și Agir, membrii fondatori ai conglomeratului de idei (original tri-anual) Lumi paralele și a multor alte fundații (prima parte)

Eu: Bună ziua.

Ei: Putem spera.

Eu: Am să încep spunând că în urmă cu o săptămână când am vorbit pentru prima oară, o convorbire, din care deși nu îmi aduc aminte multe, a lăsat o puternică impresie asupra mea, în acea zi de luni, fiind liber, gândurile nu mi-au încetat în încercarea de a se întoarce la discutia ce-am avut-o, deși vagă, sperând să-i găsească un sens. Cu mare mirare am răspuns la cel de-al doilea telefon în care m-ați întrebat dacă v-aș putea ajuta să postați anuminte cugetări, impresii, răspunsuri pe web, ce mi le veți trimite securizate via http://pastebay.com/ și alte locuri similare. Este acesta un mecanism de protejare a persoanei private ? De ce va e frică?

Ei: Nu am numi-o frică. E mai degrabă o iritare, deși în cazul nostru aceasta poate crește mult peste nivelul fricii altora. Cât despre mecanismul de protejare, ne-a fost sugerat de către DHS, și este cel mai slab din lista de 5 ce DHS ne-a explicat-o în mare detaliu, ce includ tor și o gramadă de alte mecanisme de spoofing si proxy-uri. Vrem sa fim foarte clari – motivul nostru nu este legat de nici o ilegaliate ci ține de controlul total al imaginii ce dorim să o proiectăm în afarele nostru. Anonimatul este doar unul din componentele unui astfel de efort. Încrederea este un altul.

Eu: Dar ce a dus la această nevoie de control total al imaginii?

Ei: Am fost crescuți în felul acesta. Părinții noștrii, la rândul lor, au fost educați, amândoi în acest spirit, cu aceste valori.

Eu: Dar care credeți că e motivul unei astfel de nevoi?

Ei: Vom spune doar că efortul de a ține realitatea interioara și cea exterioară în sincronicitate este aproape imposibil pentru noi fără a fi total sinceri. Acest fapt, o dată examinat și înțeles mută concentrarea efortului înspre filtrarea proiecției externe, în locul modificării. Mult mai puține reguli, mai rare schimbări.

Eu, gânditor: Pare o problemă de management..

Ei: Poate părea.

Eu: Să trecem la următoarea temă pe care o doresc clarificată. Când am vorbit la telefon, în urmă cu o săptămână, a fost pentru mine o experiență stranie ..

Ei: Am prefera să nu vorbim public despre acel lucru. Putem vorbi după.

Eu: .. Bine. În interviurile luate lui Ian acum două săptămâni ați menționat pe cel ce vă inspiră – Maestrul Gabut Bimbel Von Crampe. Cum l-ați cunoscut?

Ei: E o poveste lungă. În vara lui .. 97? 98! Memoria lui Filostenie e neabătută. Iunie, iulie, era foarte cald și ne aflam la Timișoara, unde l-am cunoscut pe Mijit. Numele său nu era Mijit, aceasta era porecla primită încă din tinerețe pentru că obișnuia să-și înceapă somnul nu înainte de mijitul de ziuă. Fire impunătoare, lider înăscut, cu mare aducere din vorbă, un dar parcă venit dintr-o altă lume pentru a elibera poveștile sale, Mijit ne-a cărat dupa el, noapte după noapte întreaga vară, prin cele mai neașteptate locuri, noi neavând mare lucru de facut, altfel decât munca de documentare pentru Omul și Viața Sa, lucrare acoperită de un grant de sine acordat, fără temeri de expirare înainte de vreme, ea însâși nedecisă.

Într-una din aceste multe nopți, printre oameni ce se schimbau regulat, unii totuși hotărându-se să reapară ocazional, iar alții mai ritmat, în această noapte, încă atât de vie în minte, o noapte – fără motiv – mai rece și lipsită de sens decăt altele încă prezente în memoria scurtă, l-am întâlnit pe Colonelul Enăchilă. Colonelul Enăchilă, cum am aflat mai târziu, nu avusese nimic de a face cu armata, nici măcar pentru o zi, iși trăgea numele de la serbarea din clasa a opta, de terminare a gimnaziului, cănd mama sa, croitoreasă cu mari ambiții, i-a făcut un costum de colonel. Ca multe alte întâmplări fără noimă ale lumii din jur, percepția noastră formată prin observarea descrierii ei de sine dată – e atacată mai tot timpul de astfel de fapte. Uneori înduioșătoare, alteori agresive, tensionate, chiar arcuite întins, pasămite să ajungă la jugulară, nu trebuie sa uităm natura iluzorie a acestei fațete, sigur, putem fi martori dar fără a ignora, fără a uita nici pentru o clipă irealitatea sa.

Colonelul Enachila 1995

Colonelul Enăchilă – începutul anilor ’90.

Colonelul Enăchilă era un om mare, și pe cât de mult vorbea Mijit, cu atât mai puțin l-am auzit pe Colonel deschizând gura. Nu, nu era lipsa inteligenței, ce sclipea cu putere în ochii săi adănciți sub sprîncene, albaștri-gri, și nici umilința sau sfiala sau alt defect de caracter ce forțează comportamente similare. Colonelul era, dincolo de orice bănuieli, un om al gândului dus până la capăt, scotocind prin văgăuni, luminișuri, funduri de lac, vărfuri de copaci, și de-ar fi avut aripi, metaforic vorbind, mintea sa ar fi evadat cu sigurață în înaltul cerului, cel al înțelegerii, să-și găsească alinarea, și apoi să o disece, distant. L-am revăzut pe Colonel din timp în timp și s-a întâmplat să fie, într-o noapte caldă, cu un aer de lapte cu biscuiți, noi găsindu-ne încercați de gândurile efemere ale acelei săptămâni, vizavi de Colonel la masă. Mijit sărise din loc în loc și era acum în celălalt colț al sălii. Pe vremea aceea nici noi nu eram firi foarte vorbărețe, alternând între natura retrasă a firii noastre introverte și ieșiri caustice, alterori distincții inteligente, monologuri profetice cauzate de încadrarea socială pe care încercam să-o facem parte realității noastre totale.

Eu: Aveți remușcări față de acele vremuri?

Ei: Tot ce ni s-a întâmplat e parte din noi și suntem în armonie, detașați față de istoria personală. Cum altfel poți fi întreg la minte?

Revenind la noaptea aceea.. Colonelul se uita la halba de bere ce-i stătea cu înverșunare goală în față. Într-unul din momente și-a coborât privirea uitându-se în abstractul stâng și pentru o clipă, observându-ne, și-a întors pupilele, doar pupilele, capul ramânând fixat înspre coordonatele determinate ale – din nou – abstractului stâng, lipit pe moment de un punct al podelei.

Filostenie? a întrebat.

Filostenie și Agir.

Gemeni?

Am zâmbit. Fraterni. Înspre parazitici..

Eu sunt singur, a zis Colonelul, zâmbind vag dar cu oarece afecțiune, am fi zis.

Dintr-una în alta, am vorbit, până înspre ore târzii, cu pauze, gândindu-ne, imaginându-ne locurile în care discuția, poveștile, ne purtau. Colonelul avea o fire poetică, dar având aici în vedere forme neregulate, haiku vine în minte, în care structura, juxtapunerea ideilor intrețesute și nu forma, crează spiritul poetic. Vorbind, molcolm, despre o excursie pe valea Cernei si pe dealurile si pietrele și crestele aferente, ne-a povestit cum, prins de ploaie, a găsit un mic adăpost, cocoțat, o intrare sub stânca .. de deasupra, destulă piatră să-ți acopere capul, dedesubt destul să îți odihnești picioarele. S-a oprit și s-a uitat la noi. Nu sunt vorbele mele, a adăugat Colonelul, ci a prietenului meu, Gabut cu care mă aflam acolo, intr-o drumeție, explorând resturi de istorie, si nu mai puțin pe noi înșine.

Pentru câteva săptămâni nu l-am mai văzut pe Colonel. Când l-am întrebat pe Mijit despre Colonel, l-am văzut făcând o pauză, vizibil surprins, parcă încercând să ne cântărească, nu, nu Mijit ce-l pe care-l știam, credeam că-l știm, și o dată decis, a ridicat indiferent din umeri.

Colonelul Enachila - 2007

Colonelul Enăchilă – Decembrie 2007

Dar întămplarea a făcut ca întâlnirea noastră cu Colonelul să nu fie ultima. Era Septembrie, primele zile ale lui Septembrie și venisem înapoi în oraș de la o nuntă, fericită – ne arată prezentul bineștiutor, și ne-am decis, plini de energie fiind, să ne oprim la Beciul lui Ilie. Multe din locurile pe care le vizitasem cu Mijit nu erau localuri publice în sensul tradițional, ci mai degrabă săli aranjate de gazdele lor în unele din multele beciuri ale Timișoarei, câteva în clădiri vechi de sute de ani, ascunzând pe rand stăpânitorilor otomani. habsburgi, comuniști, capitaliști, gânduri nocturne, prezumtiv nesănătoase.

Mijit nu era acolo și am dat să plecăm când colțul vederii a prins scurt imaginea Colonelului, stând singur la o masă lipită de perete. Clipe mai tarziu ne aflam acolo și Colonelul, cu un zâmbet înțelept și parțial afectiv, ne-a primit la masa sa.

Povestea ce a urmat stăruie încă în mintea noastră, cincisprezece ani mai târziu.

Notă: Ne oprim aici cu transcrierea, sperând să găsim timp curând să continuăm.

Advertisements

4 thoughts on “Interviu cu Filostenie și Agir – Lumi paralele (prima parte)

  1. John Sarma

    Intr-o viata anterioara, prin ’86-’87 lucram pentru un contractor DARPA si cam o data pe luna vedeam un grup de trei – doi mai tineri unul mai batran, vorbind o moldoveneasca stranie, in vizita la mai marii firmei. Tot ce am aflat de la un scotian, batran si atoatestiutor e ca baietii contractau pentru Lockheed, Honeywell si IBM mai de curand si cel mai in varsta, ce-l apucase pe J. C. R. fusese pe la Stanford, UCLA, UCSB si umbla vorba cum ca facusera o avere cand cu schimbarea de la ARPANET la NSFNet. Desi ocazia nu s-a ivit sa-i pot intalni, i-am auzit o data chemandu-l pe cel mai tanar Filostenie, iar scotianul specula cum ca toti erau din vita aleasa – de “baroni” vechi a zis el..

    Reply
  2. Pingback: Interview cu Eroul Mitic | Nonintersectable Worlds

  3. Pingback: Interviu cu Eroul Mitic | Lumi Neintersectabile

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s